Informatii utile debitori - procedura de executare silita

Informatii utile debitori 

Dacă aţi primit o somaţie sau un alt act din partea BIROULUI EXECUTORULUI JUDECATORESC MUREȘAN-GĂZDAC ADELA înseamnă că avem înregistrat un dosar de executare silita împotriva dumneavoastră, sens în care ar trebui să ne contactați de urgenţă pentru a nu suferi şi alte consecinţe!

Chiar dacă v-aţi îndeplinit deja obligaţiile prevăzute în titlul executoriu, luați legătura de urgenţă cu executorul judecătoresc şi faceţi dovezi în acest sens!

Dacă aţi primit prin somaţie un termen pentru îndeplinirea obligaţiilor, respectaţi acest termen pentru a nu suporta şi alte măsuri de executare şi costurile ocazionate de acestea!

Executarea silită se realizează prin toate mijloacele admise de lege, simultan sau succesiv, iar dacă aţi primit comunicări care atestă începerea unei forme de urmărire împotriva dumneavoastră, se pot lua și alte măsuri până la realizarea obligaţiilor cuprinse în titlurile executorii!

Trebuie sa stiti 

I. Referitor la cota din salariu/ pensie ce poate fi poprită:

În conformitate cu prevederilor art. 729 din Codul de Procedură Civilă, salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

  • până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii
  • până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.

II. Despre actualizarea creanţei cuprinsă într-o hotărâre judecătorească

Potrivit art. 628 CPC Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.

În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.

Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte asemenea sume care să poată fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.

III. Consecinţele pe care le poate suporta un terţ poprit în cazul în care refuză înfiinţarea popririi asupra venitului net sau conturilor unui debitor

Art. 790 din Codul Procedură Civilă prevede că terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.

Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente.

După validarea popririi, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terţul poprit este obligat:

     1) să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;

     2) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

Dacă sunt înființate mai multe popriri, terțul poprit va avea în vedere termenul de 5 zile de la comunicarea popririi sau, după caz, de la scadența sumelor datorate în viitor, și va comunica, dupa caz, executorului ori creditorilor arătați la lit. a) și b) numele si adresa celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare în parte.

În caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silită se va face împotriva terţului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.

Modalitaţi de plată și debit

Plata debitului se face prin următoarele modalităţi:

  • virament în contul IBAN: RO57 BREL 0002 0007 5236 0101 LIBRA INTERNET BANK SUCURSALA CLUJ având beneficiar BIROULUI EXECUTORULUI JUDECATORESC MUREȘAN-GĂZDAC ADELA, CIF 46055675, prin depunerea sumei la orice institutie bancara, iar apoi virarea in contul de consemnari deschis la LIBRA INTERNET BANK SUCURSALA CLUJ
  • consemnare în contul IBAN: RO57 BREL 0002 0007 5236 0101 LIBRA INTERNET BANK SUCURSALA CLUJ având beneficiar BIROULUI EXECUTORULUI JUDECATORESC MUREȘAN-GĂZDAC ADELA, CIF 46055675, prin prezentare la casieriile LIBRA INTERNET BANK;
  • direct la sediul BIROULUI EXECUTORULUI JUDECATORESC MUREȘAN-GĂZDAC ADELA din Cluj-Napoca, str. Porumbeilor, nr. 40, ap. 1, judetul Cluj, cu chitanta de primire a sumei
  • prin mandat postal, sumele urmand a fi depuse de unitatea postala in contul de consemnari
  • În toate situaţiile se va trimite executorului judecătoresc dovada plăţii prin fax sau e-mail.