Formarea dosarului de executare silită - Acte necesare
Creditorul va depune la executorul judecătoresc următoarele documente:
- cerere de executare care va conţine obligatoriu numele, prenumele şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul, titlul executoriu, obligaţia care se cere a fi executată silit, valoarea pretenţiilor şi modalitatea de executare solicitată;
- o copie după actul de identitate al părţii care solicită executarea silită în cazul persoanelor fizice sau după certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului pentru persoane juridice;
- dovada calităţii de reprezentant (împuternicire avocaţială, contract de mandat, procură etc.) dacă este cazul;
- titlul executoriu în original (hotărâre judecătorească, hotărâre arbitrală, bilet la ordin, cambie, filă CEC, contract de împrumut, contract de credit, contract de fidejusiune, contract de leasing, contract de asistenţă juridică etc.);
- copii ale titlului executoriu în funcţie de numărul debitorilor şi forma de executare (se vor stabili împreuna cu executorul judecătoresc)
- taxă judiciară de timbru in valoare de 20 lei/titlu executoriu, pentru încuviinţarea executării (se achită la Direcţiile Fiscale de la domiciliul/sediul persoanei care solicită executarea silită);
- dovezi (chitante, facturi, etc) privind cheltuielile făcute în scopul executării: dactilografiere, xerocopiere, deplasare, solicitare informaţii, consultare avocat, executor etc. (în lipsa dovezilor cheltuielile nu vor fi avute în vedere);
- copii legalizate ale rapoartelor de expertiza (dacă există);
- orice alte acte despre care se apreciază ca ar fi necesare soluţionării dosarului;
- contravaloarea cheltuielilor necesare executării şi onorariul executorului judecătoresc (sumele şi termenele de plată se vor stabili împreună cu executorul judecătoresc).
Se vor depune la executorul judecătoresc următoarele:În măsura în care sunt cunoscute vor fi furnizate orice informatii considerate utile soluţionării dosarului cum ar fi:
- date pentru identificarea debitorului (pentru persoane fizice date de stare civilă, CNP, pentru persoane juridice CUI, număr de înmatriculare la Registrul Comerţului);
- date privind bunurile şi veniturile urmăribile ale debitorului
- date privind bunurile supuse executării; date de contact ale debitorului.
Notificarea actelor
- cerere de comunicare a înscrisului;
- actul judiciar sau extrajudiciar în trei exemplare;
- copie act de identitate al părţii ce solicită comunicarea în cazul persoanelor fizice;
- dovada calităţii de reprezentant (împuternicire avocaţială, contract de mandat, procură etc.) dacă notificarea se face sau se depune prin această persoană;
- eventuale acte ataşate în două exemplare (dacă se comunică un act în original se va depune originalul şi o xerocopie);
- contravaloarea cheltuielilor necesare comunicării şi onorariul executorului judecătoresc (se vor stabili împreună cu executorul judecătoresc).
Modele
Model cerere executare silita
Model cerere comunicare notificare
Model cerere comunicare somatie